Primele rezultate „Provocarea de 21 zile”

run

Știți ce mi-a trecut prin minte, dar ce mă fac atunci cînd această provocare ia sfîrșit? Renunț?

Și atunci îmi reamintesc care este scopul meu și care a fost motivația pentru care am acceptat această provocare față de mine însumi. Esența acestei provocări este să mă disciplinez, să învăț să duc lucrurile la bun sfîrșit, pentru că am tendința să mă apuc de multe lucruri odată dar deseori renunț la ele sau nu le fac așa cum trebuie făcute. Sportul disciplinează: știind că e greu, că mai bine ai ieși cu prietenii, ai dormi – tu alegi să mergi pe stadion la alergat!

Dacă ați ști de cîte ori în aceste 12 zile îmi căutam scuze, găseam sute de motive ca să nu mă duc la alergat sau să renunț la regimul care mi l-am stabilit în favoarea la ceva dulce. Am învățat să-mi trec peste aceste lucruri și mi-am dat seama că chiar dacă mi-am permis să mănînc o înghețată, ciocolată sau am căzut pradă tentației unui capriciu de moment – important este să-mi amintesc de ce am început și să merg mai departe!

Cu alergatul e cel mai greu, e greu pînă ieși din casă, după care nu mai dai înapoi. Recunosc că sunt momente cînd zic că nu mai pot, după care îmi dau seama ca se poate, încă un cerc și încă unul și tot așa. Cea mai frumoasă senzație e cea de la sfîrșit,cînd îți dai seama că ai putut și nu a fost atît de greu pe cît părea.

Am început să alternez un pic, citisem un articol intitulat „De ce alergatul nu te ajută să slăbești”, cel mai important motiv era pentru că corpul se obișnuiește și chiar dacă te simți obosit alergatul nu-și mai face efectul. Dar să nu uităm despre celelalte beneficii ale jogging-ului, și anume pentru sănătate. După cum spuneam, am început să alerg mai „diferit”, nu o mai fac în același tempou, dar alternez: 5 cercuri lent, unul la pas, 2 cercuri lent, 1 rapid și tot așa pentru a nu permite corpului să se obișnuiască.

În fine, doream să specific că cel mai mare avantaj al alergatului e faptul că te disciplinează, mai ales dacă alergi dimineața. Mâine la 7 e trezirea, cu greu dar merg înainte, deja începe să-mi placă. Mă simt mult mai bine ca la început, mai ușoară, e un fel de mîndrie prin faptul că nu cedez, vreau să duc la bun sfîrșit ce mi-am propus iar mai apoi să devină un stil de viață!

 

Lasă un comentariu

Filed under Provocarea de 21 zile

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s