Scrisoare mie la 30 ani

copil

Dragă Carolina, scriu într-un mod mai formal cu teama să nu fi devenit mult prea matură ca să-ți permiți ție însăși să te tutuiești. E o glumă, de altfel, nu ți-ai permite nici peste 10 ani să-ți pierzi din copilărismul care zici tu: „te determină atît de mult”.

Sper, sper că ești fericită. De fapt, o știu, pentru că viața e o consecință a alegerilor și dacă ai luat o decizie la un moment dat, fie ea și greșită, ai învățat ceva din consecințele ei.

Nu știu dacă ești căsătorită (deși sper să fii :D), dacă ai copii (deși sper să-i ai, unul cel puțin) sau dacă ești mulțumită de jobul pe care îl ai. Poate ești în zbor spre Sri Lanka în timp ce citești scrisoarea aceasta sau poate.. nu-mi vine nimic acum – se pot întîmpla atît de multe în 10 ani.

Îți scriu cu scopul de a-ți aminti cine ești. Știi, mulți uită cine sunt atunci cînd anii trec, uită de unde au pornit. Vreau să-ți reamintesc să fii copil, să nu uiți niciodată acest lucru. Să rîzi zgomotos – dacă ai chef.  Să zîmbești, să zîmbești cît mai mult – chiar și cînd ți-e greu. Amintește-ți de părinții tăi și vizitează-i mai des, pentru că de acolo ai pornit. Nu te grăbi prea mult, lucrurile care cu adevărat contează sunt chiar lîngă tine – oferă-le timpul tău, atenție și grijă.

Sper că nu ți-a apărut primul rid. Știi cum, se zice că femeia după 30 începe a îmbătrîni (nu mă urî pentru fraza asta :D). Presupun că tot ești o adeptă a modului sănătos de viață. Dacă e așa, nu-ți forța soțul să mănînce doar frunză de salată, mai fă-i omului niște carne la grătar.

Ai grijă si fii TU, nu purta măști, poartă-te pe tine. Cu drag, tu la 20 de ani.

 

2 comentarii

Filed under A day in my life!

2 responses to “Scrisoare mie la 30 ani

  1. Woww.. chiar merci de site🙂

  2. Știi că ai putea într-adevăr să-ți trimiți o scrisoare (virtuală) în viitor? Iar asta nu e vreun spam, doar că mi-am trimis o scrisoare asemănătoare pe care o aștept peste vreo 2-3 sau 4 ani (nu mai știu, că am scris-o în 2011).
    Uite, aici e: http://www.futureme.org/🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s