Dor de mare..

Ce este sufletul defapt ? Un organ ? Nu. Deși nu-l vezi, e acolo – în interiorul nostru, e intact, dar totodată de o importanță colosală. Așa e și marea, e vie. Pe cînd pentru unii e doar o suprafață interminabilă de apă care în final se unește cu cerul, pentru alții e ceva mai mult. E un refugiu – o clipă de liniște, de revărsare, din nou liniște și iar revărsare. Senzația de infinit care ți-o oferă e incomparabilă – azi e aici, mîine e acolo. Nu stă locului nicicînd – e o adevărată călătoare. Îți place să o privești, pentru că te face să visezi, să creezi, te duce cu gîndul departe, poate mai departe decît ți-ai putea imagina vreodată.

Să te trezești dimineața cu o cafea fierbinte în mînă și să o privești, să stai acolo ore în șir, și nu te mai saturi să-i asculți șoaptele. Albastrul ei dubios o face să pară mereu tânără, iar albeața valurilor îți aduce aminte că, totuși, este foarte bătrână.

Mirosul de aer proaspăt, sunetul aripilor unei păsări în zbor – totul implicat într-o frumoasă armonie. Te relaxează frumusețea din jurul tău, nu mai ai nevoie de nimic – visezi, visezi cu ochii deschiși – și e atît de bine. Nu vrei să părăsești lumea care ai creato tocmai tu,acum,  și pare atît de reală. Te încîntă marea la orele matinale.

Lasă un comentariu

Filed under Old posts

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s