Despre noua mea achiziţie – bigudiuri electrice

Tendinţele prezic o trecere de la părul drept la cel buclat sau cu volum. Probabil oamenii s-au cam plictisit de tipicul păr îndreptat cu placa şi vor ceva mai wild, mai neascultător şi mai rebel. Eu mă declar o fană înrăită a buclelor şi din acest considerent am decis să-mi iau aceste bigudiuri electrice. Nu ţin minte cum am auzit de existenţa lor, dar faptul că stau doar 20 de minute în păr m-a convins în totalitate să le procur. Luînd în consideraţie că atunci cînd îmi doream păr buclat mă oboseam o noapte întreagă cu „viermişorii” ceea pe cap şi dormeam deloc bine.
Am ales Remington pentru că e un brand cunoscut şi nu am vrut să risc să dau banii în vînt pentru ceva de care să nu fiu mulţumită.

Pentru fetele care nu dispun de foarte mult timp, nu vor să-şi ardă părul cu ondulatorul,dar totuşui vor nişte bulcle frumoase – le recomand aceast set de bigudiuri electrice de la Remington.

Ce conţine ?

20 bigudiuri (8 mari, 6 mijlocii, 6 mici)

Clame şi fluturaşi pentru fixarea acestora – 40 unităţi

Cum funcţionează ?

Se spală părul ca de obicei (nu se foloseşte mască sau balsam pentru a nu face părul prea moale), se piaptănă, se aplică spray pentru protecţie, se lasă să se usuce (15 % umed – 75% uscat), între timp se pun bigudiurile la încălzit timp de 10 minute. Mai exact pînă culoarea roşie de pe un bigudi se face albă. Se deschide cutia, se ia un bigudi se învîrte pe o şuviţă de păr şi la sfîrşit pui un fluturaş sau o clamă din metal – la dorinţă. Dacă doreşti mai mult volum, pune bigudiurile cele mari în partea de sus-mijloc, iar cele mici în partea de jos.

Cît timp le ţinem ?

Eu am ţinut doar 15 minute şi a s-au primit nişte bucle frumoase, le-am dat cu fixator şi au ţinut întreaga zi. Dacă doriţi bucle mai rezistente ar fi bine să le ţineţi pînă ieşiţi din  casă – cît mai mult, cu atît mai bun rezultat. Data viitoare voi încerca să le ţin vreo 30 minute.

E important să folosim fixator sau spumă ?

Din păcate nu am dispus de spumă de păr, dar am aplicat doar spray-ul pentru protecţie şi un fel de ceară de păr. Doar după ce am scos bigudiurile am dat cu fixator. Cel mai bine însă e să aplici spuma de păr atunci cînd părul e aproape uscat şi rezultatul va fi unul de lungă durată, nu înainte de final să aplici fixatorul.

De unde le poţi procura şi cît costă ?

Eu le-am luat de la Maximum pentru că văzusem pe internet că au aşa ceva. Am dat 780 lei pe ele, dar cred că merită investiţia şi mă voi bucura de un păr buclat rapid şi fără efort.

Sper să rămîn mulţumită de ele în continuare şi promit o poză cu buclele făcute datorită noii mele achiziţii.

Am revenit cu pozele propriu zise :
Înainte..


Şi după..


Love

Carola

5 comentarii

Filed under Old posts

5 responses to “Despre noua mea achiziţie – bigudiuri electrice

  1. Anonim

    Aproape deloc ondulat

  2. Am trecut deja la ondulator. Sunt mai definite buclele, desi se cam „arde” parul😦

  3. Anonim

    nu arata prea bine..

  4. Spune si mie unde🙂 Eu de la remngton le-am luat.
    Apropo.. 780 lei mdl, poate vorbesti de 160 roni.

  5. Cristina

    780 de lei ?
    Eu le-am vazut la pretul de 160 de lei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s