Fără titlu.

As fi prea tipica dacă mi-aş intitula postul meu „Un nou început” sau „Am revenit”. Deci, nu o sa-i dau denumire.

După cum aţi observat a avut şi blogul meu o mică vacanţă.. Merită şi el, presupun eu😉 Iam permis să se mai relaxeze, să nu se mai streseze cu atîtea măşti cu harbuz (cum zice M. :D), reţete şi stil de viaţă sănătos.

Odată ce vine şcoala, mă rog – toamna,  începem să facem planuri. Inconştient, cu toţii suntem aşa.  Deseori spun că pentru mine un an nou se începe pe 1 septembrie, nu pe 1 ianuarie. Totuşi anul acesta a fost cît de cît o excepţie, nu mi-am permis să-mi bat prea mult capul cu planuri pentru că am decis să iau viaţa aşa cum vine. Că mă apuc mai serios de şcoală şi că o să fiu mai productivă n-am putut omite să nu mi le repet de zeci de ori. Prea tipic.. nu ??

Am fost întrebată zilele astea care este visul meu. O întrebarea atît de simplă, dat poate spune atît de multe. Am răspuns fără să mă gindesc prea mult. Pentru că la urma urmei visul oricui este să fie fericit, iar fericirea este văzută de fiecare diferit.
Vreau o familie cu un soţ alături de care să mă trezesc cu zimbetul pe buze
Doi (trei sau chiar patru) copii cu care să mă mîndresc
O persoană căreia să-i fiu exemplu de viaţă
Să văd lumea
Să las o amprentă după moartea mea
Să salvez o viaţă
Să am prieteni pe care să-i pot suna la 2 noaptea să le spun că mi-a murit papagalul

Se spune că fericirea e ca norocul, unii o aşteaptă să vină şi se plîng, alţii şi-o construiesc. Odată ce ajungi să te trezeşti dimineţa şi să simţi acea senzaţie de bine fără un motiv anumit, să ştii că te poţi numi o persoana fericită.

Simt cum cresc,  cît de mult mă schimb cu trecerea anilor. Şi nu este vorba despre principii sau caracter – pentru că astfel de lucruri ţi se insuflă de mic şi se schimbă destul de greu. Este vorba de maturitate.. Şi nu ţine doar de mine, este vorba de noi toţi. Căt de mult ne schimbăm opiniile cu trecerea anilor. Cît de importante ne considerăm la 13, cît de urît ne comportăm la 14, cît de impulsivi suntem la 15 şi doar cu trecerea anilor ajungem să realizăm ce anume cu advărat contează. Pentru că deseori ne pierdem printre lucruri uşoare şi nu acordăm suficentă importanţă lucrurilor cu adevărat valoroase.

Şapteseprezece ani e şi vîrsta cînd cel mai mult te gîndeşti la viitorul tău. Eşti presat şi de părinţi, şi de cei din jur pentru a  lua o decizie pe care drum vrei s-o apuci mai departe. Îţi este greu, eşti confuz, nu eşti suficent de informat.

Alegi profilul real pentru că ai tăi îţi spun că ai putea deveni un doctor bun, pe la 18 îţi dai seama că vrei la jurnalism. Îţi faci planuri să încerci în străinătate, cauţi opţiuni, încerci, eşuezi, te dezamăgeşti. Întîlneşti pe cineva care spune că crede în tine şi că vei reuşi. Mergi la 2 interviuri, nu eşti primit. N

u te dai bătut, mergi la al 3-lea. Eşti angajat. Lucrezi 8 ore pe zi, nu eşti şef – aşa cum credeai cîndva că o să ajungi. Nu dormi nopţi, ai 25 de ani. primeşti un salariu nu foarte mare. Depui efort – eşti avansat. Sărb

ătoreşti, o cunoşti pe ea/el crezi că este aleasa/alesul. Totuşi greşeşti, pentru că peste ceva timp la servicu vine o persoană nouă cu care realizezi că ai atîtea în comun. Faci nuntă la 27 – nu la 24 cum credeai. Primeşti un salariu decent. Ai deja maşină şi bani pentru apartament. Ai 3 copii – n

u 2 cum credeai. Dar eşti fericit. Pentru că viaţa nu este aşa cum o plănuim noi, este mai interesantă. Şi atunci cînd o oportunitate apare, trebuie să profităm, să luăm ce este mai bun de la viaţă.
Dumnezeu – de colo de sus ne pregăteşte ceva mai bun decît noi ne imaginăm, doar că cu ceva mai multe cărări.

Nici pînă acum nu realizez că a plecat – cea care mereu e acolo pentru mine, cea cu care vorbesc din priviri, căreia sarcasmul îi este limba nativă, care îşi pune în plan să citească BBC news, dar tot ajunge pe fashion bloguri – cea pe care o iubesc atît de mult.
Chestia e că distanţa nu strică prietenii, am fost deja încercate la acest capitol.   Da, suntem melodramatice la desparţiri, dar te iubim enorm şi-ţi vom duce dorul !

The reason people find it so hard to be happy is that they always see the past better than it was, the present worse than it is, and the future less resolved than it will be

2 comentarii

Filed under Old posts

2 responses to “Fără titlu.

  1. Pentru ca fericirea e in cele mai mici lucruri, cele mai putin semnificative, dar care dau vietii noastre culoare. Totul de pininde dde noi.. Si daca noi n`am putea schimba ceva, atunci cine ??

  2. blablabloging

    cat de profund….(((
    ai vorbit atat de frumos despre Alina, ca incepe si mie sa-mi lipseasca desi nu o cunosc!!!
    Apropo de scoala si planuri, uite ce zi frumoasa avem, exact de ce aveam nevoie ca sa ne faca sa indragim scoala si mai tare.
    P.S: welcome back!! Ti-am dus dorul, nu tie ci „feel the beauty”
    P.P.S: „When I was 5 years old, my mother always told me that happiness was the key to life. When I went to school, they asked me what I wanted to be when I grew up. I wrote down „happy”. They told me I didn’t understand the assignment.
    I told them they didn’t understand life.”
    — John Lennon
    Deci, hai anul acesta sa fim fericite!!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s