Young & Insane

Cel mai greu, atunci cînd scriu un post, este începutul acestuia. Odată tapate primele fraze imaginaţia mă duce departe. Faza cea mai amuzantă e că de obicei pun titilul abia la urmă, pentru că deobicei esenţa e cea care contează, pe cînd titlul îşi are „doar” rolul de a crea impresie.

Aşa se întîmplă şi printre oameni, cînd ne lăsăm conduşi doar de aparenţe şi nu permitem ca esenţa să fie cea care ne va influenţa.
Zilele astea mi-au cam fost date peste cap, am cunoscut lume  (şi nu în adevăratul sens al cuvîntului) mai bine foloseam cuvîntul descoperit. Am realizat cît de multe poţi avea în comun cu o persoană necunoscută şi cît de uşor se pot răci relaţiile cu alta.

Dorm puţin.. pre puţin uneori.. Dar nu regret, pentru că asta înseamnă a-ţi trăi tinereţea, a nu lăsa nici un minut să se scurgă inutil aşa cum deseori ne  permitem să trăim prea mult după regulile altora, să analizăm, să judecăm, să stăm trişti.

Şi tot zilele astea am realizat că sunt una din preferatele lui God, nu că aş avea prea multe.. dar am tot ce-i trebuie unei persoane ca să fie fericită. Pentru că atunci cînd te trezeşti dimineaţa şi realizezi cît de norocoasă eşti pentru că exisşti, atunci eşti FERICIT !!

Am învăţat să nu judec oamenii după ceea ce spun, pentru că uneori cuvintele sunt doar o mască; să fiu EU indiferent dacă unora le place sau nu; să apreciez persoanele cărora chiar le pasă de mine şi uneori să-mi permit zile la sfîrşitul cărora să pot spune că a fost genial nefăcînd nimic prea spectaculos.

Cu ce mi-am ocupat timpul zilele astea ??

1. Am început a privi Sex And The City, nu degeaba Luckz mă tot băta la cap să privesc. Serialul acesta chiar  genial. Şi cît de paradoxal ar părea nu e vorba despre sex, atît cît ne face denumirea să credem. Viaţa celor 4 prietene, întîlnirile la care îşi povestesc tot cu cele mai mici detalii şi momentele awkward despre care nu le este ruşine să vorbească m-au făcut să ador serialul. Chiar dacă are ani buni de cînd a fost prima dată regizat, se discută mult despre relaţii, bărbaţi şi dragoste (mai puţin)😀

2. Am făcut lucruri care trebuiau realizate de mai demult. A făcut o listă cu chestii care trebuia duse la bun sfîrşi de ceva vreme. De genu să duc asta la atelier, să repar perechea asta de încălţăminte saă să fac ordine. Nu afirm că am făcut chiar tot, dar sunt în proces..🙂

3. Mi-am vopsit unghiile într-un mod mai neobişnuit. Adică nu e mare chestie dar s-au primit sweet, în timp ce priveam SATS ))
Pun o imagine asemănătoare pentru a vă lăsa să apreciaţi.

 

 

 

 

 

 

 4. Am privit filmul mult recomandat „3 metros sobre el cielo” ! Şi afirm că chiar merită de privit. În deosebi fetele, are momente siropoase, unele secvenţe sunt un pic cam ireale, dar chiar face de văzut. Curse de motociclete, actor principal hot, chestii extreme, aventură, dragoste.

5. Am citit  „The Complete Guide To Not Giving a Fuck”, pe care evident îl recoand. Este vorba de un articol destul de măricel care te face să realizezi că uneori stai prea mult să te gindeşti la ce o să creada/zica lumea.
Check it:
http://inoveryourhead.net/the-complete-guide-to-not-giving-a-fuck/

6. Fac planuri pentru vacanţa mea în Berlin. Abia aştept să-mi iau valiza şi să plec, să explorăm (impreuna cu Duck a mea) în lung şi-n lat oraşul vacanţei perfecte. Am un chef nebun de shopping, şi plus această vacanţă o să-mi ofere timp să analizez unele lucruri pe care acum încerc să le ignor.

7. N-am experimentat nici o reţetă nouă – recunosc, din exces de lene. Dar la sigur prepar ceva delicios zilele astea. Nici nu am citit prea mult, eram prea obosită, şi după 10 pagini citite adormeam imediat. Probabil de la insuficienţa de somn şi de la dereglarea regimului.

8. Am începus să alerg. Mai să uit de asta.. Am început vreo săptămînă în urmă, dintre care ultimile 2 zile n-am fost, dar o să încerc să alerg în fiecare seara. Te face să te simţi mai bine şi mai sănătos.

9. Am fost destul de hărnicuţă. Mi-am intrat în rolul de copil ascultător şi am făcut practic tot ce trebuie fără a face mofturi. Am reuşi să balansez distracţia cu responsabilităţile. Făceam un oarecare deal, ziua îmi făceam datoria, iar seara ieşeam.

O să fiu originală şi o să mă opresc la numărul 9 (defapt chiar nu-mi vine nimic în cap ce să scriu la punctul 10 :D)

Şi pentru că zilele astea cam o să plouă o să mă apuc să citesc mai mult şi poate să gătesc vreo prăjiturică delicioasă.

Promit în următoarele posturi ceva despre health & beauty. în perioada cît o să fiu plecată (01.07 – 12.07) o să-mi las şi blogul să ia o pauză.

If your actions inspire others to dream more, learn more, do more and become more, you are a leader.

Lasă un comentariu

Filed under Old posts

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s